ce faci?

ma enerveaza la culme intrebarea "ce faci?". nu stiam cum sa raspund. sau stiam. si stiu si acum. se raspunde cu bine, in cele mai multe cazuri. dar de la un moment dat a inceput sa mi se para o intrebare stupida. de multe ori raspund cu bine-cunoscutul "bine". in sinea mea, totusi imi spun ce dracu sa fac...uneori bine, uneori mai putin bine, diverse, ca toti oamenii, stii cum e. la urma urmei, ce intrebare e asta, frate? nu poti sa fii mai specific? ce fac cand? ce fac azi? ce fac maine? ce-am facut ieri? ce fac de mancare? ce fac dimineata cand ma trezesc? ce fac cand sunt singura? ce fac cu licenta? ca nu inteleg... e prea ambiguu pentru mine.
si inca o chestie care ma enerva in copilarie era ca mi se spunea fata care nu zambeste niciodata. intre timp, am invatat si sa zambesc. nu-s cea mai multumita de acest aspect. uneori zambesc cand celorlalti li se pare ca nu e cazul. zambesc prosteste, de cele mai multe ori. si la urma urmei, cand ma intrebau oamenii de ce nu zambesc, eu ii intrebam la randul meu de ce sa zambesc si totusi, n-a fost nici unul capabil sa-mi dea un raspuns de bun simt. au fost unii care imi si aratau cum se face. de parca io nu stiam! se uitau la mine, isi puneau degetele aratatoare la colturile gurii si impingeau in sus, aratandu-mi de fapt o grimasa de clovn, si nu un zambet adevarat. acum nu numai ca zambesc, dar ma buseste rasul de-a dreptul cand imi amintesc de mascaricii aia.
deci de ce sa zambesc? pentru ca asa vrei tu? pentru ca daca nu zambesc, tu crezi ca sunt trista? de ce trebuie ca lucrurile sa fie ori albe ori negre? si mi se mai spune mie ca-s extremista, cand de fapt societatea asa a definit lucrurile. daca nu zambesti, inseamna ca esti deprimat. nu, frate. daca nu zambesc, inseamna ca nu am motiv sa zambesc. nu inseamna ca-mi vine sa imi tai venele sau sa ma arunc de la balcon.
ce fac? fac cacatu' praf. cam asta fac. am un cacat, pe care incerc sa-l transform in praf. si zambesc cu gandul la aceasta imagine.